Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the responsive-lightbox domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home2/dermoaroma/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
DPG PRP | Dermoaroma
Logo DPG PRP

Sistem autolog de regenerare a țesutului

Tratament modern, rapid, eficient, sigur
DPG PRP Technology
Despre PRP
ORTOPEDIE
ESTETICĂ
TRICOLOGIE
STOMATOLOGIE

Raționamentul folosirii infiltrațiilor cu PRP este de a iniția și accelera procesul natural de vindecare și regenerare a țesuturilor prin eliberarea factorilor de creștere derivați din trombocite, direct, la nivelul țesutului afectat.

Interesul la nivel mondial în această tehnologie biologică, a crescut recent brusc. Studiile și datele preclinice susțin utilizarea PRP și la sportivi în diferite leziuni traumatice.

Ingineria biologică este un domeniu cu o evoluție rapidă în medicina sportivă și chirurgie ortopedică. Instrumentul biologic ideal ar fi eficient, simplu de utilizat, ieftin, sigur și disponibil imediat la punctul de îngrijire.

(PRP) îndeplinește multe dintre aceste criterii.

DPGPRP este un kit proiectat pentru separarea cu ușurință și în mod eficient a plasmei cu o concentrație mai mare de trombocite, în cantitate optimă. Kitul pentru Terapie Regenerativă DPGPRP permite prepararea la punctul de acordare a îngrijirilor medicale a Plasmei Îmbogățite cu Trombocite (PRP), prin centrifugarea unei porțiuni din sângele autolog.

Timp de peste zece ani, DERMOAROMA a devenit cunoscută în lume și apreciată pentru accentul pus pe cercetare și dezvoltare constantă, reușind să se impună pe piața italiană și internațională a esteticii medicale, cu produse specifice în domeniul medicinei regenerative.

PRP reprezintă plasma îmbogățită cu trombocite. Plasma reprezintă aspectul lichid al sângelui care conține toate elementele celulare cum sunt celulele albe sau roșii, dar și trombocitele. În termeni simpli, trombocitele reprezintă 10% din componentele celulare ale sângelui. În PRP, concentrația de trombocite este de 90%. De aceea, prin definiție PRP înseamna plasmă îmbogățită cu trombocite.

Plasmafereza reprezintă un tratament non-chirurgical de vindecare, folosită în foarte multe domenii, inclusiv în ortopedie și în medicina sportivă. Practic PRP este injectată în regiunea afectată pentru a stimula și a spori procesul de vindecare. PRP este sângele propriu al pacientului modificat prin centrifugare cu scopul de a produce mega doze de „ingrediente” necesare procesului de vindecare care sunt stocate în trombocitele noastre. Infiltrația cu PRP (plasma îmbogățită cu trombocite) acționează conform sistemului natural de vindecare al organismului. Avantajul este dat de concentrația foarte mare de trombocite, care odată injectate eliberează factori de creștere, ce initiază și amplifică procesul de vindecare.

DPG PRP

Eprubete DPG PRP 10 ml, 12 ml

Cutie x 6 eprubete, sterile, ambalate individual, care conțin Gel separator și anticoagulant. Fiecare eprubetă va fi însoțită de holder și fluturaș de recoltare.

Beneficiile terapiei cu DPG PRP
check_circle

Reîntinerirea pielii

check_circle

Eliminarea ridurilor pielii

check_circle

Oferirea unui aspect facial mai plin ca alternativă la substanțele de umplere comerciale

check_circle

Îmbunătăţirea aspectului cicatricilor apărute ca urmare a acneei

check_circle

Grăbirea procesului de vindecare după o exfoliere facială

Activatori DPG PRP

Pentru a activa PRP-ul, folosim soluția cunoscută bazată pe Biotina/Acid hialuronic. Primul pas în obținerea PRP-ului este recoltarea sângelui de la pacient. Tubul este centrifugat pentru a-l separa în trei părți: un strat inferior cu globule roșii, un strat superior cu plasmă și un strat intermediar care conține plasmă cea mai bogată în trombocite. Folosind un ac de seringă, acest strat intermediar este extras din tub și combinat cu Biotina/Acid hialuronic într-un raport specific de o parte de Biotina/Acid hialuronic la un anumit număr de părți de plasmă. Acest lucru determină degranularea trombocitelor și eliberarea factorilor de creștere. De asemenea, determină îngroșarea PRP-ului, transformându-l într-un gel. Activarea cu Biotina/Acid hialuronic este fundamentală pentru ca PRP-ul să își atingă acțiunea bioregenerativă completă. Principalul său beneficiu constă în capacitatea sa de a elibera factori de creștere. Astfel, PRP-ul activat cu Biotina/Acid hialuronic are o concentrație semnificativ mai mare de factori de creștere decât PRP-ul neactivat: PDGF (Factor de creștere derivat din trombocite), TGF-B (Factor de creștere transformant beta), EGF (Factor de creștere epidermic), VEFG (Factor de creștere vascular endotelial) și FGF (Factor de creștere fibroblast).

Factorii de creștere au efecte pozitive atât asupra dermei, cât și asupra epidermei. Funcțiile lor includ stimularea creșterii și diferențierii celulelor și, de asemenea, stimularea formării vaselor de sânge pentru a furniza mai mult oxigen țesuturilor care au nevoie de reparare. Cel mai notabil, factorii de creștere încurajează migrația și proliferarea fibroblastelor. Fibroblastele sunt cel mai comun tip de celulă găsit în țesutul conjunctiv. Mai mult decât atât, ele sunt fundamentale în promovarea sintezei de colagen și elastină.

DPG PRP Activarori Biotina
DPG PRP Activarori HA

DPG PRP BIOTIN 2ml

PRP + Biotin

Cofactor important al diverselor carboxilaze dependente de ATP. Stimulent specific al celulelor stem ale foliculilor de păr. Împreună cu PRP-ul, este o biostimulare și un activator al celulelor stem ale foliculului. În terapia afecțiunilor părului, factorii de creștere plachetari sunt capabili să regleze ciclul de viață al bulbilor, asigurând astfel o creștere mai bună a șuvițelor de păr și stimulând celulele stem prin scalp.

DPG PRP HA 2ml

PRP + HA

Unul dintre principalele componente ale matricei extracelulare (MEC), care induce proliferarea și migrarea celulară prin interacțiunea specifică cu receptorii membranari. Una dintre caracteristicile sale principale este de a lega apa, menținând în același timp nivelul adecvat de hidratare a țesutului. Este o formulare de HA necrosslinkată și este folosită pentru bio-revitalizarea și restructurarea calității țesuturilor și textura pielii, în timp ce PRP-ul acționează asupra diviziunii celulare și activarea fibroblastelor.

Domeniul de aplicare medicală

Estetică

Tricologie

Dermatologie

Chirurgie Plastică

Stomatologie

Tratamentul plagilor

Ortopedie

Ginecologie

Oftalmologie

Chirurgie maxilo-facială

ORTOPEDIE
Se folosește în ortopedie din 1990.

Conform studiilor actuale, leziunile părților moi și leziunile de cartilaj sunt receptive la tratamentul cu PRP. Aceste afecțiuni sunt:

  • tendinitele (epicondilită, tendinita plantară, achileana, rotuliana, etc),
  • tendinoza, rupturile de tendon, leziuni degenerative tendinoase, rupturi musculare, leziuni de cartilaj (artroză).
  • PRP are indicație postoperator în: sutura de menisc, ligamentoplastie, suturi/reinserții tendinoase (coafa mușchilor rotatori, Bankard, tendon achilean, tendon rotulian, cvadrigeminal, etc).
  • Este indicată în toate stadiile de artroză, în special după artroscopia necesară tratării leziunilor degenerative de menisc, sinovitei cronice și leziunilor instabile de cartilaj articular.
Cum vindecă terapia cu PRP?

Factorii de creştere sunt eliberați din cantități mari de trombocite activate la locul leziunii. Acest lucru duce la o reacție inflamatorie induse, care inițiază o cascadă puternică de reacții necesare procesului de vindecare.

Factorii de creștere stimulează fluxul de sânge, promovează formarea matricei, care este „baza” tuturor țesuturilor moi, restaurând tendoanele şi ligamentele, care au fost anterior compromise, şi „inaspreste” cartilajul pentru a deveni mai ferm şi elastic.

ESTETICĂ
Tratament inovator pentru bio-stimularea pielii

Terapia PRP are mai multe aplicații în dermatologie. Pe măsură ce îmbătrânim, factori precum poluarea, fumatul și expunerea la razele UV încep să afecteze pielea, ceea ce îi face să-și piardă elasticitatea și strălucirea.

Aplicarea topică a PRP poate duce la stimularea procesului de întinerire a pielii faciale îmbătrânite prin secreția de colagen și a altor componente vitale ale matricei pielii extracelulare.

Ce este terapia cu celule stem cu plasmă îmbogățită în Trombocite (PRP – Platelet Rich Plasma)?

Tratamentul cu plasmă îmbogățită în trombocite (PRP) este o ramură de ultimă generație a medicinei de regenerare și este utilizat pe scară din ce în ce mai largă pentru tratamentele cosmetice. Ajută la refacerea aspectului de piele tânără și la netezirea liniilor și ridurilor fine.

Cel mai important aspect legat de PRP este faptul că utilizează propriul dumneavoastră sânge ca parte a tehnicii de refacere, plasma provenită din sângele dumneavoastră fiind concentrată și reinjectată în țesuturile pielii dumneavoastră. Riscul de alergii sau infecții este eliminat prin faptul că PRP utilizează propriul dumneavoastră sânge. Chiar dacă reîntinerirea facială cu PRP nu este un „lifting facial”, aceasta poate furniza aceleași beneficii cu cele ale substanțelor de umplutură dermică.

TRICOLOGIE
Metoda de succes pentru promovarea creșterii părului

PRP este o terapie de regenerare, care permite prelevarea de la pacient a trombocitelor bogate în factori de creștere. Trombocitele sunt apoi utilizate în câteva domenii terapeutice și tratamente estetice, de la rejuvenarea facială la tratamentele de creștere a părului. Rezultatele pozitive apar în 80% din cazuri.

DPGPRP a fost utilizat cu succes în tratamentele cu PRP împotriva afecțiunilor părului precum alopecia androgenică, alopecia areată, alopecia cicatricială și alopecia universală.

Cum este realizat tratamentul cu PRP?

PRP este un tratament cu o durată de aproximativ 30-45 de minute. Nu sunt necesare instrumente chirurgicale pentru această procedură, însă dacă aveți probleme de sângerare sau afecțiuni ale funcției hepatice, se recomandă întotdeauna să realizați o evaluare preliminară la o clinică medicală, în special referitoare la funcția trombocitelor (hemogramă).

Care sunt avantajele PRP?

În cadrul tratamentul afecțiunilor părului, factorii de creștere ai trombocitelor pot regla durata de viață a bulbilor firelor de păr, asigurând astfel o mai bună creștere a firelor de păr și stimularea prin celulele stem ale scalpului. Drept rezultat, în 80% din cazuri se obține regenerarea părului și chiar creșterea densității acestuia.

PRP este un tratament sigur care nu produce efecte secundare sau reacții alergice. Mai mult, administrarea PRP nu provoacă durere, fiind realizată cu ajutorul micro-acelor sau iontoforezei.

STOMATOLOGIE
Program inovativ pentru accelerarea procesului de regenerare reparatorie a țesuturilor

Cea mai sigură și eficientă metodă pentru grefele osoase și problemele gingivale

Plasma îmbogățită cu trombocite (PRP) este un produs secundar al sângelui (plasmă) bogat în trombocite (celule care ajută la coagularea sângelui). Aceasta a fost utilizată până de curând doar în spitale.

De ce este important PRP?

PRP permite corpului să crească la maximum și să accelereze procesul natural de vindecare. Trombocitele sunt implicate într-o serie de funcții de vindecare, inclusiv formarea cheagurilor de sânge și eliberarea factorilor de creștere (GF – growth factor) la locul rănii.

Factorii de creștere (GF) stimulează celulele stem să genereze țesut nou pentru refacerea corpului. Pe măsură ce cantitatea de GF de pe rană crește, același lucru se întâmplă și cu numărul de celule stem activate pentru a produce țesut nou. Prin urmare, este clar că utilizarea PRP ajută corpul să se vindece mai rapid și mai eficient.

Utilizări clinice pentru PRP?
  • Grefe osoase, precum ridicarea sinusală și expansiunea crestei
  • Chirurgia de reconstrucție a maxilarului
  • Refacerea defectelor buzelor și palatului
  • Extracțiile dentare, îndepărtarea chisturilor sau a tumorilor.
  • Refacerea fistulelor (orificiilor sau tunelurilor) dintre gură și cavitatea sinusală.
close

Formular cerere oferta

    Nume (obligatoriu)

    E-mail (obligatoriu)

    Telefon (obligatoriu)

    Mesaj

    Acest site este protejat de reCAPTCHA și Politica de confidențialitate și Termenii și condițiile Google se aplică.

    Back top icon
    Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.